Se afișează postările cu eticheta calatoria suveicii prin lume. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calatoria suveicii prin lume. Afișați toate postările
vineri
Simply Happy in Budapesta, Bratislava, Salzburg, Viena si concert Robbie Williams in Linz
Aceasta a fost, de departe cea mai vesela și fericită călătorie a suveicii de până acum. Călăuze: Cristina și Cosmin de la Simply Happy, împreună cu prietenii lor Ana și Emi. Budapesta, Bratislava, Salzburg, Viena si concert Robbie Williams in Linz
" Am pornit la drum cu soare, veselie și chef de bătut lumea-n lung și-n lat. Numai că pe drum, vremea a vrut să ne strice puțin planurile, însă nu prea a avut cu cine. Cu suveica pe bord și chef de joaca ne-am continuat călătoria râzând după pofta inimii."
" Frigul ne-a însoțit până-n Budapesta, înghețându-ne cel puțin nasul, însă atât de luminoasă, vie și primitoare ne-a întâmpinat capitala vecină, că nici nu am băgat de seamă. Ne-am dat cu vaporașul pe Dunăre să ne poarte noroc, lucru pentru care ne felicităm încă, și-am luat-o apoi la pas să ne bucurăm de energia tinerească a orașului. N-am ratat nici bucățele delicioase, pe seama cărora nu vom insista, să nu ni se facă prea poftă smile emoticon.
" Nu ne-am schimbat părerea despre Budapesta nici pe ziuă. Ne-am plimbat până ne-au lăsat picioarele. Și ne-am minunat la tot pasul cât e de frumoasă, de civilizată, de prietenoasă cu turiștii de orice vârstă. Ah, și vă vine să credeți sau nu, au și o statuie ridicată în cinstea suveicii noastre. Și cum era să ratăm târgurile, mai ales că am prins fix perioada târgului de primăvară! Am ronțăit la tot pasul și ne-am hlizit pe lângă toate mărunțișurile. Mai ales fetele, dar după cum vedeți, nici băieții nu s-au plictisit. Ah, și să nu uităm: iar ne-am întâlnit cu niște surate unguroaice ale suiveicii noastre."
" Ne-am luat, cu părere de rău, rămas bun de la Budapesta și am fugit spre următoarea destinație. Bratislava, deși pe înserat ni s-a părut mai aproape de peisajul de pe acasă (se simte amprenta nemiloasă a fostului regim comunist), în razele soarelui s-a umplut de culoare și fețe zâmbitoare. Ne-a surprins placut acest contrast.
Bratislava ne-a rămas pe retină ca și capitala cu centrul vechi colorat și jucăuș, pe alocuri parcă din turtă dulce, cu cea mai din povești biserică albastră, cu o energie tinerească deși încă purtând stigmatul trecutului trist, cu bunătăți tradiționale la colț de stradă și cetatea în care ne-am pupăcit și pozat până ne-am saturat."
"Next stop: Salzburg. Orașul sării, al lui Mozart, al minunatului musical Sunetul Muzicii, al bomboanelor de ciocolată cu marțipan, al costumelor tradiționale tiroleze, al celor mai frumoase sigle de magazin, al unui peisaj superb. Ne-a încântat peste măsură cu nenumăratele-i străduțe, cetățui, biserici, cu grădinile Mirabell și podurile scăldate-n soare. Dar, vai: era să pierdem Suveica de două ori. O dată în mâinile unei statui neastâmpărate și altă dată pentru că i-a intrat în ochi unui trunchi de copac"
"Eiiiiiiii și veni și vremea mult așteptatului concert de la Linz, unde din păcate DSLR-urile erau interzise, așa că ne-am prostit puțin cu telefonul, să ne credeți pe cuvânt că am fost acolo. De fapt, dacă ne gândim bine, nici nu era nevoie de fotografii. Un ASTFEL de CONCERT se vede, se simte, se trăiește intens și se păstrează în suflet!"
" Înapoi în Salzburg, unde am cutreierat iar, curioși, pe toate drumurile care ne-au ieșit în cale, și credeți-ne că două zile și 2 nopți aici nu sunt de ajuns nici măcar pentru cei cărora le place doar să guste puțin din energia unui oraș. Așa cum suntem noi. Am mâncat bine și-am băut apa zic ei cea mai curată din Europa și ne-am pupat la grota iubirii, am gustat și faimoasele lor bomboane, ne-am plimbat cu funicularul și ne-am îndrăgostit iremediabil de Salzburg, unde sigur vom reveni și cu copiii cândva..."
" Drumul nostru s-a încheiat la Viena, capitala imperială care ne-a impresionat mai ales arhitectural. Palatul Schonnbrun ne-a plăcut mult, deși nu a fost singurul. Însă vă lăsăm cu el și cu invitația să ne călcați pe urme, măcar o dată, dacă nu cumva ați făcut-o deja. Și, desigur, să luați și Suveica la voi. E un prieten de drum minunat! "
cu Magda prin Elvetia
Magda Savuica este fata minunata care a infiintat, pe Facebook, comunitatea 273 de locuri pe care trebuie sa le vezi inainte sa pleci din Romania". Cu sute de mii de oameni care ii urmareasc povestile. De data aceasta a ales sa fie calauza pentru Suveica Mamei Ruta prin Elvetia, tara care seamana in visele noastre cu Romania...
de la Alba Iulia in Finlanda, Estonia si alte 81 de tari
Suveica s-a intalnit, iata, si cu Ion Istrate, ultimul roman in viata care a vazut Unirea " Pe moș Ion Istrate l-am întâlnit, în casa lui din satul Drașov, comuna Șpring, ducându-ne și noi la Alba Iulia, pentru a lua parte la celebrarea celor 96 de ani de la Marea Unire și a fi prezenți, în mijlocul co-naționalilor veniți din 30 de țări, la Congresul Spiritualității Românești. Aveam cu noi, spre a o duce la cinstita adunare a românilor, o altfel de eroină. Una care a făcut înconjurul planetei, dusă din mână în mână, din om în om. Suveica Mamei Ruța din Mândra, Țara Făgărașului. Suveica aceea care, cu reporterii Jurnalului Național, a ajuns și în Malta pe urmele Reginei Maria, și la Muntele Athos. Suveica Mamei Ruța (și ea mai veche de 100 de ani) s-a întâlnit astfel, în drumurile ei, cu ultimul dintre românii care au văzut Unirea. Bătrânul i-a mângâiat lemnul netezit de atâtea mâini și povești, iar suveica a tras din firul amintirilor lui, pentru a țese o pânză nouă." Jurnalul National
De sarbatori, Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii a ales sa descopere una dintre tarile lui Mos Craciun: Finlanda! Un tur de Helsinki pentru inceput, alaturi de calauza sa Liviu, de Excelența sa dr. Catalin Avramescu (ambasadorul Romaniei in Finlanda) si de consilierul diplomatic Silviu Jipa.
Havis Amanda, una dntre cele mai celebre statui de aici. Montata in 1908, opera sculptorului Ville Vallgren, simbolizează Helsinki ce se ridică din mare.Din bronz. Statuia este înconjurată de patru lei de mare și pești. Deci "Sirena" ce a decis sa-și părăsească viața marină și să locuiască pe pământ:)
Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii isi continua periplul spre Cercul Polar. Liviu Petrila, romanul din Finlanda care ii este calauza, a poposit cu ea in Tallinn, capitala Estoniei. Se opresc la resedinta Mitropolitului Corneliu (“In Estonia majoritari luterani / A doua biserică ca număr de credincioși este cea ortodoxă / 200000 aparțin de Moscova / 15000 la Constantinopol. Mitropolitul Corneliu aparține de Constantinopol”) apoi fac cunostinta cu Tamara, o romanca din Cernauti stabilita la Tallinn de peste 40 de ani, care vinde muraturi in piata orasului ( locul preferat a lui Liviu) Viziteaza fosta primarie, fac cunostinta cu povestea unui patriot rus celebru: Boris Yeltin si dau o tura prin centrul capitalei.
Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii a reușit să se intersecteze cu civilizațiile și culturile a peste 81 de țări în numai două zile:) S-a întâmplat la Târgul mondial de turism de la Matkamessut. Aproape 70 de mii de vizitatori. În zona rezervată asociațiilor de prietenie, suveica s-a aflat la standul României & Moldovei, alături Liviu Petrila:)
Prima ediție a acestui târg internațional a avut loc în 1987.
Prima ediție a acestui târg internațional a avut loc în 1987.
cu 4 romani in Siberia, pe urmele Gulagului romanesc
Suveica Mamei Ruţa a plecat in iunie 2014 pe urmele deportaţilor români în Siberia. 155 de zile cu 3 băieţi de ispravă din Iaşi şi un Aro 243, fabricat in 1992. 40 de mii de km (pe un traseu cu porţiuni abandonate din anii 70) Statisticile oficiale vorbesc de peste 3 milioane de români deportaţi în gulagul sovietic din Siberia. Suveica pleacă la drum să adune emoţile şi poveştile bătrânilor care, cu lacrimi în ochi, se minunează ori de câte ori, dupa 50-60 de ani, „ţara mamă” îşi mai aduce aminte de ei... Le va spune ce mai e pe la noi şi va aduce povestea lor acasă!
În 2011, temerarii noştri prieteni au strabatut 17 mii de km in Vestul Africii.
luni
Singapore, Kuala Lumpur şi Bangkok cu Ioana
Singapore - prima oprire a calatoriei noastre din Asia. Un oras-stat, cu o suprafata de doar 700 km patrati, fiind cea mai mica tara din Asia de Sud Est. Orasul-stat este una dintre cele mai dezvoltate natiuni din lume. Centrul financiar din Singapore joaca un rol extrem de important pentru economia tarii, fiind considerat al treilea cel mai important din lume, dupa New York si Londra. Singapore are o populatie de 5,5 milioane de locuitori si este tara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume.
Hotelul Marina Bay Sands, unul dintre simbolurile orasului-stat, cea mai cunoscuta cladire din Singapore. Sus, la etajul 57, se afla piscina Infinity Pool, unde am avut si noi ocazia sa facem o baie (Suveica ne-a privit de pe chaise-long :)
Suveica a facut cunosinta cu colega si prietena mea din facultate, de origine vietnameza, care a venit special din Hanoi ca sa ne intalnim in Singapore.
l-am intalnit si pe Merlion, un alt simbol al orasului SIngapore. Acesta este o fantana arteziana reprezentand o creatura mitica, cu cap de leu si trup de peste. Trupul de peste al mascotei Merlion face trimitere catre originile orasului Singapore, care in trecut a fost un sat pescaresc.
....................................................
ne-am oprit sa ne fotografiem la Petronas Towers, simbolul capitalei Malaeziei. Turnurile gemene Petronas, din inima oraslului, au fost cele mai inalte cladiri din lume, pana in octombrie 2003, cand au fost depasite de "Taipei 101", din Taiwan. Cu toate acestea, ele raman si la ora actuala cele mai inalte cladiri gemene din lume.
o incursiune la Batu Caves, o minunata pestera aflata la 8 km de capitala Malaeziei. Batu Caves este cel mai important altar Hindu din afara Indiei, dedicat lordului Murugan (reprezentat de statuia aurie)
............................................................
Bangkok, Orasul Ingerilor, este un centru comercial din inima Asiei de Sud Est aflat in plina expansiune si dezvoltare. Foarte cunoscut pentru templele sale budiste, delicioasa bucatarie thailandeza si serviciile de cea mai buna calitate, este usor de inteles de ce atat de multi turisti revin iar si iar pe aceste meleaguri de vis.
In numai 200 de ani Bangkok s-a dezvoltat dintr-un grup de sate raspandite printre canale si plantatii de orez situate pe cursul raului Chao Phraya, intr-o citadala enorma. S-a extins in toate directiile si a devenit orasul principal din Thailanda. In oras sunt la tot pasul monumente ce amintesc de dinastia Chakri care a pus piatra de temelie a orasului. Sub conducerea acestei dinastii, Bangkok-ul s-a dezvoltat intr-un ritm accelerat, in principal datorita comertului. Al treilea imparat al dinastiei a pus bazele unui sistem nou de titluri imperiale, numindu-se pe el insusi Rama al III-lea si pe predecesorii sai Rama I si Rama al II-lea.
Noi ne-am pozat cu suveica la Marele Palat, cel mai cunoscut obiectiv turistic din Bangkok, care este si resedinta Regelui Thailandei. Celebrul Complex al Palatului Regal din Bangkok a fost construit in 1782 si include cateva cladiri impresionante printre care Wat Phra Kaeo (Templul de Smarald al lui Buddha). Acest templu gazduieste o statueta din smarald a lui Buddha, ce dateaza inca din secolul al XIV-lea. Multi spun ca templul acesta este de departe mult mai impresionant decat Marele Palat in sine. Complexul palatului este foarte mare, de aceea ar trebui sa va rezervati timp destul pentru a il vizita.
Ioana Ifrim
miercuri
Ioneştii - 8 luni cu rulota prin Europa rurală / purtător de suveică Tesa, 4 ani şi jumătate
Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii (proiect internaţional de călătorie ce poartă semnătura Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra) a plecat în martie 2013 la drum împreună cu caravana Viaţa pe îndelete ( cei 5 membrii ai familiei Ionescu, străbat Europa, timp de un an, cu rulota, prin zonele rurale ale acesteia, pentru un schimb cultural inedit) Responsabilă pentru plimbarea bucăţelei de lemn de la războiul de ţesut din Ţara Făgăraşului: Tesa, care la plecare nu împlinise încă 4 ani! Ea devine astfel cel mai tânăr purtător de suveică prin lume! Viaţa pe îndelete.
Predarea s-a făcut în martie, in cadrul unui atelier de poveşti al Muzeului de Pânze şi Poveşti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)













































