cu Andrei in Africa, pe motor

Pe motor prin desertul marocan

3000 de km iar prin lume

Andrei Zincenco e un tip foarte misto... Colinda lumea cu avionul personal, iahtul sau motorul. In ultima calatorie, de la inceputul lui martie, a luat si suveica noastra! A fost cel mai mare obiect din bagajul lui si a trebuit sa lase acasa tot ce colectase ea de a lungul timpului. I a legat la schimb o piatra desertica, de pe vremea dinozaurilor, cu un gandac pietrificat in ea...

" Suveica, in esenta, este o bucata de lemn lunguiata, scobita la mijloc si cu un ax metalic usor ruginit de trecerea timpului. Lemnul este in forma sa naturala fara niciun fel de lac sau finisaj. Cand o mangai simiti cicatricele lasate de folosire si de varsta, pentru ca aceasta suveica traieste de mult timp pe langa noi. In mana pare rezonabil de usoara dar asta este pentru ca amintirile si experientle de viata nu se pot masura in grame. Daca am putea sa cuantificam inginereste si aceste lucruri imateriale atunci probabil ca nu am putea ridica de jos acesta bucata de lemn care s-a nascut sa fie suveica. Desi am intrebat-o suveica nu mi-a raspuns de unde vine sau ce varsta are. Sau poate mi-a raspuns dar nu am inteles eu. Zvonurile spun ca este foarte batrana, eu nu am vazut niciun act sa dovedeasca asta:) Se stie insa ca a apartinut unei doamne harnice din Mandra, de langa Fagaras,  judetul Brasov, pe numele ei mama Ruta (a lu Cuculaie). Suveica s-a nascut sa fie folosita la razboi. La razboiul de tesut adica. Sa conduca mii si mii de fire colorate printre alte mii de fire de sustinere pentru ca in final sa rezulte un covor, o patura sau ceva textil decorat si folositor. Exact ca povestea vietii nostre, nu este asa?

Unul din firele pe care suveica le-a condus am fost si eu. Da, pentru a ca am uitat sa va spun ca are forma unei limbi de busola, asta daca o privesti din lateral, si deci iti poate arata drumul.
Suveica Mamei Ruta a ajuns la mine printr-o colega care s-a intalnit intr-o benzinarie cu cea care a avut-o in custodie inaintea mea. Nu stiu de la cine a luat-o, nu o cunosc. Nici ea nu stie cui i-a dat-o pentru ca, evident, nu ma cunoaste. In acest fel suveica a mai capatat o valenta si a devenit intruparea fizica a fortei care de fapt ne conduce viata. Intamplarea, aleatorul. Sau inca mai crezi ca esti in control? Daca da, maturizeaza-te, e deja prea tarziu!

Eu am pus-o in sac si m-am urcat in avionul de Malaga. De unde m-a urcat pe calutul meu modern, o motocicleta Yamaha si am ajuns la Melilla, enclava spaniola de pe coasta Africii, pentru ca da, suveica venea cu mine intr-o aventura extraordinara: turul Marocului pe motocicleta.
Am trecut frontiera in Maroc chiar de ziua mea, pe 20 februarie. Ploua torential, totul arata ca in filme, ca in filmele cu Orientul Mijociu adica. Militari, mopede, Mercedesuri vechi, vanzoleala, sarma ghimpata. Am rezolvat singur formalitatile in timp foarte scurt si asa au inceput sa cada temerile pe care ni le formaseram citind pe internet despre Maroc. Deci se putea si era de bine.
Cu suveica in bagaje am facut cel mai frumos drum pe care il facusem pana atunci in scurta mea viata de motociclist. Km perfecti cu Atlasul Mijlociu in dreapta si cu campia desertica in stanga. Pe marginea drumului un cal pastea linistit si probabil ca doar zgomotul motocicletei l-a facut sa isi ridice capul de curiozitate. Era un cal mare si pe masura ce ne apropiam devenea si mai mare. Cand am ajuns mai aproape a devenit clar ca este un dromader. Un dromadeeeeer?? Da, firesc, doar eram in Maaaaaarooooc. Si eram doar in prima zi, nu vazusem nimic inca.
V-am povestit despre rolul aleatorului in viata nostra? Intr-o benzinarie ne-am cunoscut cu un ghid marocan care ne-a convins sa schimbam ruta. Sa mergem sa vedem desertul la Merzouga. Dupa care ne-a convins sa traversam desertul pana la Zagora pe traseul unei etape de Paris Dakar. Si asa, dintr-o intamplare, aventura nostra s-a transformat din una interesanta intr-una memorabila.

 

Asa se face ca suveica Mamei Ruta (a lu Cuculaie) a ajuns sa atinga nisipul fin al desertului si sa vada apusul soarelui de pe dune. Asa se face ca a doua zi sa vada rasaritul si sa miroasa aroma ceaiului de menta baut pe un covor asezat pe nisipul auriu dupa care sa se imbarce in traversarea desertului , a unui rau lat, a unei trecatori printre munti. Si cate si mai cate nu a facut si vazut suveica in aceasta aventura minunata.
Nu stiu, dar sincer nu cred, ca Mama Ruta (a lu Cuculaie) s-a gandit vreodata la dunele desertului sau ca unealta meseriei sale va ajunge vreodata acolo. Uite ca prin forta intamplarii (cea care ne guverneaza viata, nu ai uitat, nu?) suveica a strabatut timpul, continente, mari si un desert ca sa se intoarca acasa si sa inceapa o alt drum.  Oare unde va merge de data asta? Vom afla in curand cand un necunoscut ma va suna sa ii inmanez “copilul”