Suveica Mamei Ruţa din Mândra ( Ţara Făgăraşului, Transilvania, România) este, se pare, "cea mai celebră suveică din lume după cea a Penelopei" - un obiect românesc, autentic, cu care se ţese pânza în război. Mama Ruţă era o femeie simplă, care şi-a dorit ca lemnul vechi (cu care a muncit toată viaţa ca să facă zestre pentru unul sau altul) să plece într-o călătorie iniţiatică pe mapamond, în locul ei. Să descopere lumi fascinante şi să le spună şi altora poveşti despre România frumoasă, despre firescul, rostul şi rânduiala neamului ăstuia al nostru, despre cum se ţes, la propriu şi la figurat, trăistuţele din Ţara Făgăraşului. "Avem o traistă mare pe sufletul nostru. Care trebuie să fie frumos ţesută. Cu aia mergem şi în vecini, şi la pretini şi la neamuri şi la nuntă şi la oraş şi… dincolo. Trebuie să fim foarte atenţi ce băgăm în ea. Să avem să lăsăm la toată lumea cîte ceva bun şi să ne mai rămâie şi de plătit vămile văzduhului când om pleca…” Mama Ruţă. În lungul, latul şi rotogolul pământului, sunt zeci de oameni care aşteaptă suveica, o plimbă, o dau de la unul la altul şi îi leagă câte o amintire, plus o poveste de drum şi fotografii pentru pagina ei de internet... Aceștia se numesc CĂLĂUZE. Povestea noastră este tot mai des catalogată drept "unul dintre cele mai duioase și interesante proiecte internaționale de călătorie" Proiectul poartă semnătura nepoatei Mamei Ruța, Alina Zară (Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra - atelierele Mândra Chic)


luni

cu Sorana in Argentina, la Conferinta Internationala de Service Learning

" Mi-au plăcut întotdeauna poveștile cu femei puternice (încăpățânate), iar Mama Ruța nu face excepție. Povestea ei a fost spusă pe tot mapamondul și continuă să fie transmisă mai departe cu ajutorul călăuzelor care îi poartă suveica de aproape 10 ani în călătorii fantastice"
 
Sorana Pogăcean a dus suveica în Argentina, la  Conferința Internațională de Service Learning 2018,  ocazi cu care au aprofundat atmosfera unică a  Buenos Airesului
 
 
Suveica Mamei Ruța în jurul lumii m-a găsit anul acesta. Nimic întâmplător având în vedere nevoia mea de a scrie o nouă poveste pe o pânză la fel de nouă. Sunt într-o călătorie de trei săptămâni în Argentina, doar eu și suveica.
Suveica, spre deosebire de mine, nu este la prima ei vizită în această țară sud-americană. Cu peste 1 milion de kilometri la activ Suveica Mamei Ruța a făcut deja turul complet al lumii. Dar, cu răbdare multă, mi-a dat și mie ocazia să-i fiu călăuză, iar eu i-am propus o călătorie în care să ne pierdem amândouă prin Buenos Aires. Fără plan, fără listă de bifat, fără căutări de sine și fără așteptări.

Argentina este la capătul lumii mele. În afară de banalități despre tango, Eva Peron și Patagonia, nu pot să spun că am cu ce să mă laud. Dar, ferice de cel care habar n-are, pentru că acela se va minuna de toate. Așa că fără prejudecăți, iată ce am descoperit
 
 
O țară măcinată de tensiuni. Datorii mari ca țară, un peso care se devalorizează în fiecare zi (cu aceeași disperare ca leu nostru în 2008), proteste masive împotriva unui guvern conservator. Mii de oameni s-au adunat astăzi în stradă pentru a denunța lipsa finanțării educației. Educație gratuită și de calitate, iată ceea ce România ar numi oximoron.

Student la protest
Te-ai aștepta ca cei mai mari fani ai lui Papa Francisc să fie argentinienii. Nimic mai straniu pentru mine să aflu că Biserica Catolică de aici este mult prea conservatoare pentru a accepta opiniile acestuia. De altfel, venirea mea a coincis cu un ”priveghi continuu” pentru că legea privind avorturile nu a trecut de parlament. Buenos Aires este împânzit de mesaje pro alegere, dar ca întotdeauna, nu este suficient ca marile orașe să fie progresiste.
Un oraș ambițios, organizat impecabil, precum New Yorkul, străduțe trase cu liniarul, semnalizate excelent, spații verzi și linii separate pentru autobuze, Buenos Aires este atât de ușor de înțeles. 
 
Majoritatea femeilor poartă eșarfă verde în semn de susținere a unei legi pro alegere 
 
Un oraș ambițios, organizat impecabil, precum New Yorkul, străduțe trase cu liniarul, semnalizate excelent, spații verzi și linii separate pentru autobuze, Buenos Aires este atât de ușor de înțeles.
 
 
Buenos Aires din avion
Pe broșura de prezentare a teatrului Colon scrie: ”Există realități care par de domeniul ficțiunii și ficțiune care pare atât de reală. Apoi sunt lucrurile incredibile”. Pentru că nu am avut nici un plan de bifat sau muzee de văzut mi-a fost ușor să intru și să pun întrebarea: Aveți orice bilete la orice spectacol? Nu știu de ce nu fac asta și acasă în Cluj, dar aici mi s-a părut atât de firesc. Iar răspunsul a fost pe măsură: filarmonica Buenos Aires (THE filarmonica) are repetiție cu public și este gratuit. 
 
 
Teatrul Colon

Hablas español? – Încerc. Iau lecții de conversație în spaniolă pentru că aici, în America de Sud, nu dă nimeni doi bani pe engleza mea. Dar, niște Muneca Brava în copilărie, o limbă ușor de iubit și iată, după 2 săptămâni reușesc să citesc prima carte în spaniolă și pot să interacționez cu oarecare stângăcie cu oamenii din jurul meu. 
 
 Citesc fiecare propoziție de trei ori!
Profesoara mea de tango spune că sunt un talent natural (o bănui că spune asta tuturor). Îmi place că nu trebuie să îmi mișc șoldurile, dar trebuie să ascult cu strictețe instrucțiunile date de bărbat. Doar el știe încotro mergem, iar eu trebuie să ghicesc intențiile acestuia și să mă conformez. Mă lupt cu feminismul mai mult decât cu picioarele mele. 
 
Dansatori de tango, reprezentație stradală
Dulce de Leche este o pasiune cu năbădăi. Este un desert pe bază de zahăr caramelizat și lapte de care devii dependent de la prima linguriță. Însă fiecare picătură este o bombă calorică necruțătoare. Așa că alerg prin Puerto Madero ca să îmi spăl păcatele. 
 
 
                                                Ispita!

Chiar și fără un plan, eram convinsă că o să vreau să ies din capitală cât de repede. Dar Buenos Aires are un efect straniu asupra mea. În fiecare zi plănuiesc să plec și în fiecare zi descopăr că mai am ceva de făcut/văzut aici. Sper să mă desprind măcar în ultima săptămână. Suveica se vrea plimbată, iar eu o țin pe loc. Până atunci vă las în ritm de milonga."