Suveica Mamei Ruţa din Mândra ( Ţara Făgăraşului, Transilvania, România) este, se pare, "cea mai celebră suveică din lume după cea a Penelopei" - un obiect românesc, autentic, cu care se ţese pânza în război. Mama Ruţă era o femeie simplă, care şi-a dorit ca lemnul vechi (cu care a muncit toată viaţa ca să facă zestre pentru unul sau altul) să plece într-o călătorie iniţiatică pe mapamond, în locul ei. Să descopere lumi fascinante şi să le spună şi altora poveşti despre România frumoasă, despre firescul, rostul şi rânduiala neamului ăstuia al nostru, despre cum se ţes, la propriu şi la figurat, trăistuţele din Ţara Făgăraşului. "Avem o traistă mare pe sufletul nostru. Care trebuie să fie frumos ţesută. Cu aia mergem şi în vecini, şi la pretini şi la neamuri şi la nuntă şi la oraş şi… dincolo. Trebuie să fim foarte atenţi ce băgăm în ea. Să avem să lăsăm la toată lumea cîte ceva bun şi să ne mai rămâie şi de plătit vămile văzduhului când om pleca…” Mama Ruţă.În lungul, latul şi rotogolul pământului, sunt zeci de oameni care aşteaptă suveica, o plimbă, o dau de la unul la altul şi îi leagă câte o amintire, plus o poveste de drum şi fotografii pentru pagina ei de internet... Aceștia se numesc CĂLĂUZE. Povestea noastră este tot mai des catalogată drept "unul dintre cele mai duioase și interesante proiecte internaționale de călătorie" Proiectul poartă semnătura nepoatei Mamei Ruța, Alina Zară (Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra - atelierele Mândra Chic)
luni
cu Sorana in Argentina, la Conferinta Internationala de Service Learning
" Mi-au plăcut întotdeauna poveștile cu femei puternice (încăpățânate), iar Mama Ruța nu face excepție. Povestea ei a fost spusă pe tot mapamondul și continuă să fie transmisă mai departe cu ajutorul călăuzelor care îi poartă suveica de aproape 10 ani în călătorii fantastice"
Sorana Pogăcean a dus suveica în Argentina, la Conferința Internațională de Service Learning 2018, ocazi cu care au aprofundat atmosfera unică a Buenos Airesului
Suveica Mamei Ruța în jurul lumii m-a găsit anul acesta. Nimic întâmplător având în vedere nevoia mea de a scrie o nouă poveste pe o pânză la fel de nouă. Sunt într-o călătorie de trei săptămâni în Argentina, doar eu și suveica.
Suveica, spre deosebire de mine, nu este la prima ei vizită în această țară sud-americană. Cu peste 1 milion de kilometri la activ Suveica Mamei Ruța a făcut deja turul complet al lumii. Dar, cu răbdare multă, mi-a dat și mie ocazia să-i fiu călăuză, iar eu i-am propus o călătorie în care să ne pierdem amândouă prin Buenos Aires. Fără plan, fără listă de bifat, fără căutări de sine și fără așteptări.
Argentina este la capătul lumii mele. În afară de banalități despre tango, Eva Peron și Patagonia, nu pot să spun că am cu ce să mă laud. Dar, ferice de cel care habar n-are, pentru că acela se va minuna de toate. Așa că fără prejudecăți, iată ce am descoperit
O țară măcinată de tensiuni.Datorii mari ca țară, un peso care se devalorizează în fiecare zi (cu aceeași disperare ca leu nostru în 2008), proteste masive împotriva unui guvern conservator. Mii de oameni s-au adunat astăzi în stradă pentru a denunța lipsa finanțării educației. Educație gratuită și de calitate, iată ceea ce România ar numi oximoron.
Te-ai aștepta ca cei mai mari fani ai lui
Papa Francisc să fie argentinienii. Nimic mai straniu pentru mine să
aflu că Biserica Catolică de aici este mult prea conservatoare pentru a
accepta opiniile acestuia. De altfel, venirea mea a coincis cu un
”priveghi continuu” pentru că legea privind avorturile nu a trecut de
parlament. Buenos Aires este împânzit de mesaje pro alegere, dar ca
întotdeauna, nu este suficient ca marile orașe să fie progresiste.
Un oraș ambițios, organizat impecabil,
precum New Yorkul, străduțe trase cu liniarul, semnalizate excelent,
spații verzi și linii separate pentru autobuze, Buenos Aires este atât
de ușor de înțeles.
Majoritatea femeilor poartă eșarfă verde în semn de susținere a unei legi pro alegere
Un oraș ambițios, organizat impecabil, precum
New Yorkul, străduțe trase cu liniarul, semnalizate excelent, spații
verzi și linii separate pentru autobuze, Buenos Aires este atât de ușor
de înțeles.
Pe broșura de prezentare a teatrului Colon scrie:
”Există realități care par de domeniul ficțiunii și ficțiune care pare
atât de reală. Apoi sunt lucrurile incredibile”. Pentru că nu am avut
nici un plan de bifat sau muzee de văzut mi-a fost ușor să intru și să
pun întrebarea: Aveți orice bilete la orice spectacol? Nu
știu de ce nu fac asta și acasă în Cluj, dar aici mi s-a părut atât de
firesc. Iar răspunsul a fost pe măsură: filarmonica Buenos Aires (THE
filarmonica) are repetiție cu public și este gratuit.
Teatrul Colon
Hablas español? – Încerc. Iau lecții de conversație în spaniolă pentru că aici, în America de Sud, nu dă nimeni doi bani pe engleza mea. Dar, niște Muneca Brava în copilărie, o limbă ușor de iubit și iată, după 2 săptămâni reușesc să citesc prima carte în spaniolă și pot să interacționez cu oarecare stângăcie cu oamenii din jurul meu.
Citesc fiecare propoziție de trei ori!
Profesoara mea de tangospune că sunt un talent natural (o bănui că spune asta tuturor). Îmi place că nu trebuie să îmi mișc șoldurile, dar trebuie să ascult cu strictețe instrucțiunile date de bărbat. Doar el știe încotro mergem, iar eu trebuie să ghicesc intențiile acestuia și să mă conformez. Mă lupt cu feminismul mai mult decât cu picioarele mele.
Dulce de Leche este o pasiune cu năbădăi. Este un desert pe bază de
zahăr caramelizat și lapte de care devii dependent de la prima
linguriță. Însă fiecare picătură este o bombă calorică necruțătoare. Așa
că alerg prin Puerto Madero ca să îmi spăl păcatele.
Chiar și fără un plan, eram convinsă că o să vreau să ies din capitală cât de repede. Dar Buenos Aires are un efect straniu asupra mea. În fiecare zi plănuiesc să plec și în fiecare zi descopăr că mai am ceva de făcut/văzut aici. Sper să mă desprind măcar în ultima săptămână. Suveica se vrea plimbată, iar eu o țin pe loc. Până atunci vă las în ritm de milonga."
Mă numesc Alina. M-am născut dintr un neam de campioni. Şi o să vă explic de ce îmi permit să fac această afirmaţie... M-am născut în Mândra, o localitate la poalele munţilor Făgăraş -singurul loc care înseamnă “acasă”. Toate celelalte case din diverse locuri pe unde am umblat prin lume, au fost simple “chirii de proiect”.Anul trecut chiar mi-am spart un geam mai mare într-un perete de acasă, pentru a putea vedea mai bine bolta de viţă primăvara, sau iernile minunate cu bradul nostru de Crăciun din curte, cu cerul din care ninge alb pur şi coşul care scoate fum de lemne, de pe casa vecinului Pujdercă...Tata şi bunica din partea lui, Mama Ruţă, m-au învăţat ce înseamnă drag de locul ăsta. Datorită lor nu m-am mutat niciodată de acasă. Decât în răstimpuri, pentru un timp anume! Am un adevărat cult pentru ei. Atât eu cât şi sora mea. Nu ştiu de ce. Pur şi simplu! Poate pentru că n-au făcut nimic altceva decât să ne iubească necondiţionat în cel mai adevărat mod cu putinţă, cu o smerenie incredibilă! Nu ne-au cerut nimic în schimb, ne-au suportat toate toanele cu un drag uriaş şi n-au avut nici un pic de orgoliu în povestea asta a noastră de dragoste. Nu ştiu dacă voi ajunge vreodată sa pot face şi eu, la rândul meu, asta! Dar încerc pe toate căile posibile! M-au învăţat, de asemenea, că o zi care trece fără să dai ceva, e o zi degeaba. Ei nu aveau zile degeaba... Mama Ruţă zicea mereu că avem o traistă mare pe sufletul nostru. Care trebuie să fie frumos ţesută. Cu aia mergem şi în vecini, şi la pretini şi la neamuri şi la nuntă şi la oraş şi... dincolo. Trebuie să fim foarte atenţi ce băgăm în ea. Să avem să lăsăm la toată lumea cîte ceva bun şi să ne mai rămâie şi de plătit vămile văzduhului când om pleca...” Bunica a plecat cu traista plină. A avut ce să dea în stânga şi-n dreapta pe la vămile de care-mi povestea şi, precis, a ajuns în Rai. Acum am şi eu traista mea...mi-a ţesut-o bunic asta minunată, cu suveica pe care o plimb prin lume acum, de dragul ei! Traista mea e plină de nimicuri, de urâciuni, de zile degeaba. Dar, de ceva vreme, am început să o golesc de ele şi să încerc să pun în ea câte ceva de folos pentru când o sa plec la ei. Vorbeam de a dărui în fiecare zi câte ceva, ca să nu fie totul degeaba: un zâmbet cald, o încurajare, o iertare, căldură, răbdare, înţelegere, o strângere în braţe, o bucată de pâine, un pahar cu apă, 100 sau 1000 de lei dacă nu ţi-s mai necesari ţie decât aluia de lângă tine! Stiu, asta e o adevărată performanţă spirituală. Şi da, ai mei erau campioni! Aşa că, pot spune cu mâna pe inimă: m-am născut dintr-un neam de campioni! Nu mai trăieşte nici tata, nici bunica! Sunt înmormântaţi în cimitirul de pe dealul din spatele casei! Nu s-au dus prea departe! Eu am rămas aici să le împlinesc dorinţele. Bunica ţi-a dorit ca o suveică a ei, cu care ţesea (la războiul lângă care am învăţat noi geografie, matematică, istorie, cum e cu traista, cu dăruitul, cu Dumnezeu şi cu lumea asta) să colinde pământul în lung şi în lat, să-l vadă cât e de mândru şi să le povestească tuturor despre felul în care, undeva în Ţara Făgăraşului, cineva încă mai învaţă sa ţeasă trăistuţe pentru drumul în veşnicie, spre lumină.
POVESTE - OMAGIU
povestea bunicii si a suveicii din Tara Fagarasului
Călătoria suveicii prin lume este şi o altfel de campanie de promovare a satului natal al Mamei Ruţa: Mândra din Ţara Făgăraşului, Transilvania, România, Europa. Dacă vrei şi tu să faci parte din povestea suveicii ce colindă lumea, dacă vrei să o plimbi prin locuri în care nu a mai fost, scrie la contact@tarafagarasului.eu, sau la allinazara@yahoo.com